joi , 28 ianuarie 2021 12:19 am
Iasi booked.net
-1°C

Frumusețile orașului Iași

Călătorului ce vine la Iași i-ar fi tare greu să descopere frumusețea vechiului oraș dacă nu ar fi sfătuit ce să aleagă. Zidiri vechi, bijuterii arhitectonice, clădiri noi, cochete și pline de viață, parcuri colorate, biserici ale căror ziduri șoptesc ușor istoria, iar clopotele anunță lucrarea preoților, cârciumi cu bucate tradiționale și baruri cu shoturi moderne, cafenele unde ibricele adună oaspeții în jurul ceștilor tivite de caimac, muzee care vorbesc de vremurile trecute, toate pot bucura musafirii, dar și târgoveții unui Iași unde timpurile noi îmbracă frumos un trecut care poate fi și trăit, dacă știi unde să ajungi, dar și simțit, dacă ai noroc să ți se spună basmele Cetății cu Șapte Coline, potrivit ziarulevenimentul.ro.

Poveștile pot fi trăite dacă iei urbea la pas și dacă asculți de sfaturile celor care i-au adunat frumusețile într-o carte care ar trebui strecurată în orice cufăr de călătorie. „Iași – Șapte trasee turistice tematice” este o lucrare de referință în promovarea identității turistice a orașului de pe cele șapte coline. Bogat ilustrat, volumul, de a cărui apariție s-a ocupat Mihai Bulai, cadru didactic la Facultatea de Geografie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, fundamentează existența a șapte teme culturale consistente ale orașului: orașul celor trei uniri, orașul artelor, arhitectura comunismului, moștenirea evreiască, patrimoniul religios și rolul de destinație de pelerinaj al Iașului, perioada romantică și colinele Iașului – spațiu de recreere și cultură. Acestea au fost transpuse în tot atâtea trasee care leagă, fiecare, principalele 11 obiective de interes turistic ale fiecărei teme: locuri, străzi, piețe, monumente, clădiri. Cele 77 de puncte de interes turistic au fost tratate după o metodă bine definită, croită pe experiența oferită de ghidul de turism: poziție geografică, etimologie, structură, istoric și legende, arhitectură, utilitatea actuală, alte elemente suplimentare. „Studiile au fost realizate de o echipă de geografi și au a inclus și o amplă consultare a specialiștilor ieșeni din cele mai diverse domenii care au legătură cu turismul: istorici, arhitecți, ghizi de turism, manageri ai instituțiilor publice și ai agențiilor de turism receptoare, experți, oameni pasionați de Iași. Astfel, lucrarea se constituie drept un mini-manual al ghidului de turism și, în același timp, își propune să îmbogățească experiența vizitării orașului Iași”, după cum spun cei care s-au străduit ca lucrarea să apară pe piață.

Călător în Cetatea Iașului

Oaspeților le sunt recomandate șapte atracții ale Iașului – Palatul Culturii, Mănăstirea Trei Ierahi, Muzeul subteran și Catedrala Mitropolitană, Teatrul Național, Mănăstirea Golia, Palatul Universitar din Copou și Parcul Copou, dar și șapte trasee începând cu cel al Unirii și Artelor, trecând prin cel al Comunismului, urmându-l pe cel al Pelerinului și pe cel Evreiesc, ajungând pe cel Romantic și încheind cu cel Activ. Traseele includ obiective de maxim interes, de la monumente istorice, muzee, piețe, străzi, zone de agrement. Unul dintre trasee, cel Evreiesc, include și singurul monument istoric aflat în patrimoniu privat din Iași. Este vorba despre Casa Joseph Zoller -1912, renovată din fonduri private de către cunoscutul avocat ieșean Gianina Vera Poroșnicu. „M-a fascinat această bijuterie încă de când era în stare avansată de degradare. Mă gândeam mereu la poveștile ascunse între ziduri, la cei care au locuit acolo, la oaspeții familiei lui Joseph Zoller, un cunoscut fabricant de bomboane. La vremurile când casa era o bijuterie a avut-o ca oaspete chiar și pe Regina Maria. Mă bucur că monumentul a fost inclus pe harta traseelor turistice, a spus Gianina Vera Poroșnicu. Casa este un giuvaier ascuns ce merită a fi cunoscut, la fel ca multe altele de pe care ar trebui ridicat un văl ce le ține departe de ochii călătorilor. În caseta cu bijuterii ascunse a Iașului sunt statuia Uriașei din Cimitirul Eternitate, Biserica „Sfântul Haralambie” și Biserica Lipovenească, Casa memorială „Otilia Cazimir” și Aleea Copou, Poiana cu Cetate, Aeroclubul „Alexandru Matei”.

Recomandări

162 de ani de la Unirea prin care s-au pus bazele statului național român

În urmă cu 162 de ani a avut loc Unirea Principatelor Române, actul fundamental prin …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *