Dacă adunăm și camerele video din piețe, alături de camerele pe care Primăria vrea să monteze la propriul sediu, întregul sistem ajunge la aproape 1.000 de camere * important este că, dacă sistemul actual de camere ale Poliției Locale au limitări, cele peste 450 de camere care vor fi achiziționate de Primărie și Salubris vor fi de înaltă rezoluție și vor avea funcții „inteligente”.
Conform listei de investiţii pentru anul 2020, Poliţia Locală Iaşi are în vedere încheierea unui contract de achiziţie publică pentru executarea unor lucrări necesare pentru Sistemul de supraveghere video stradal din municipiul laşi. „Având în vedere dezvoltarea municipiului laşi, apariţia unor noi obiective de interes şi necesitatea desfăşurării unei activităţi continue de combatere şi prevenire a infracţionalităţii se impune dezvoltarea sistemului de supraveghere video şi la noi obiective de interes”, se arată în caietul de sarcinci aferent procedurii de achiziţie.
În prezent, Poliţia Locală laşi are în exploatare un sistem de supraveghere video stradal care este folosit pentru combaterea şi prevenirea infracţionaltăţii. În desfăşurarea activităţii specifice a sistemului de supraveghere video a Poliţiei Locale Iaşi, au fost identificate zone în care reţeaua de fibră optică este amplasată aerian şi are perioada de exploatare de peste 10 ani , ceea ce duce la o funcţionare defectuoasă. Practic, acum se doreşte proiectarea şi execuţia pentru reamplasarea reţelei de fibră optică şi a accesoriilor necesare pentru interconectarea punctelor de supraveghere video de pe tronsoanele BCU – str. Păcurari – şos. Păcurari – Rond Gama şi Moara de Foc – str. Canta – Rond Canta.
Reamplasarea reţelei de fibră optică pentru acoperirea tuturor punctelor de supraveghere video existente va fi realizată pe următoarele segmene: BCU – intersecţie Bd. Carol I – str. Toma Cozma str. Gen. H. M. Berthlot, intersecţie Bd. Carol I – str. Toma Cozma I – Gen. H. M. Berthlot, str. Toma Cozma – intersecţie str. Manolescu – str. Păcurari – str. Octav Bancilă, Intersecţie str. Păcurari – str. Octav Bancilă – str. Păcurari – Şos. Păcurari (benzinărie Lukoil), Şos. Păcurari (benzinărie Lukoil) – intersecţie şos. Păcurari – aleea Păcurari, intersecţie şos. Păcurari – aleea Păcurari – şos Păcurari (rond Gama), şos Păcurari (rond Gama) – str. Canta (rond Canta), Str. Canta (rond Canta) – intersecţie str. Canta I – str. Serg. Gr. Ioan, Intersecţie str. Canta – str. Serg. Gr. Ioan – str. Canta – intersecţie Moara de Foc.
În prezent, la Iași există peste 320 de camere video, dat sunt sunt în curs de achiziţie încă 450 de camere video, toate imaginile urmând a fi transmise într-un centru de comandă unic, care se va afla sub tutela Poliției Locale. Practic, instituţia va gestiona imagini de la peste 770 de camere video: 230 actuale, 212 ce vor fi achiziționate de Primărie (trafic), 240 ce vor fi achiziționate de Salubris (amplasate în zona containerelor de gunoi) și cele peste 30 de camere ale CTP. Dacă adunăm și camerele video din piețe, alături de camerele pe care Primăria vrea să monteze la propriul sediu, întregul sistem ajunge la aproape 1.000 de camere video. Important este că, dacă actualele camere ale Poliției Locale au limitări, cele peste 450 de camere care vor fi achiziționate de Primărie și Salubris vor fi de înaltă rezoluție și vor avea funcții „inteligente”. Sursă:ziarulevenimentul.ro