Polițiștii ieşeni au intervenit ieri, la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 280 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost constatate 43 de infracțiuni.
La data de 23 august a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 6 acțiuni și s-a intervenit la 128 de evenimente, dintre care 115 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 43 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 283 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 128.920 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reținute în vederea suspendării 20 de permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.


