luni , 21 iunie 2021 3:51 am
Iasi booked.net
-1°C

1,45 milioane de lei pentru lucrările de întreținere ale drumurilor județene

Pe mai multe drumuri județene vor fi efectuate lucrări de întreținere, a căror valoare este estimată la 1,45 milioane de lei.
Aleșii județului au aprobat în ședința de ieri, la propunerea Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor, planul de intervenții care prevede și montarea de parapete metalice, de indicatoare rutiere precum și realizarea marcajelor pe tronsoanele DJ 248 D Pietrăria- Păun, DJ 208 G Heleșteni – Movileni și DJ 282 D Popești -Mădârjac.
Consilierii județeni și-au dat girul și pentru ca Spitalul ”Sfânta Maria” și cel de Neurochirurgie ”Prof. N. Oblu” să beneficieze de investiții în aparatură și echipamente medicale în valoare de 5,2 milioane de lei, CJ participând la achiziționare, cu sume în cuantum de minimum 10% din valoarea acestora, conform prevederilor art. 198 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Fondurile au fost alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății, Spitalului de Neurochirurgie revenindu-i 2,7 milioane de lei iar Spitalului ”Sf. Maria” 2,5 milioane de lei.
După votul de ieri, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va putea depune proiecte de finanțare nerambursabilă, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, pentru închiderea a trei centre din județ: Centrul Rezidențial „Sf. Andrei” din Iași și Centrele Rezidențiale „Mihail Sadoveanu”și ”Sf. Nicolae” din Pașcani. Valoarea minimă a unui proiect este de 200.000 euro, iar valoarea maximă, 1 milion de euro.

Recomandări

Ședință de Consiliu Local la Iași

O nouă ședință de Consiliu Local va avea loc azi la Primăria Iași. În cadrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *