luni , 29 noiembrie 2021 12:38 am
Iasi booked.net
-1°C

1000 de lei pentru femeile care devin mame

Femeile care vor deveni mame vor primi stimulente financiare din bugetul municipiului Piatra-Neamţ, potrivit unui proiect de hotărâre de consiliu local iniţiat de un consilier şi aprobat în unanimitate.

Stimulentele sunt de 1.000 lei pentru mamele care vor fi la primul copil, 1.200 lei la al doilea copil şi 1.500 lei începând cu al treilea copil.

Proiectul de hotărâre este gândit ca urmare a natalității scăzute semnificativ în oraş, cu 47% în 2020 faţă de anul 2001.

‘Mergem mai departe, acesta a fost doar un pas. Mai sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute pentru pietreni’, a declarat Florentina Moise, consilier PSD

Hotărârea intră în vigoare începând cu 1 noiembrie, iar stimulentul financiar va fi acordat o singură dată, după naşterea fiecărui copil.

Pentru a primi banii, unul dintre membrii familiei trebuie să demonstreze că în ultimul an a avut domiciliul stabil în Piatra-Neamţ.

De asemenea, beneficiarele trebuie să dovedească faptul că au lucrat în ultimele 6 luni din ultimul an, cu excepţia celor care au absolvit studii profesionale, liceale sau universitare, în ultimele 12 luni anterioare cererii

Recomandări

VIDEO: Şi tu poţi să vii „În ajutorul lui Moş Nicolae”!

Consiliul Judetean Iași, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași și Ansamblul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *