În fiecare an, sute de femei riscă totul pe o singură carte! Nu pune în joc destinul tău! „Pariuri oarbe” – campanie europeană de prevenire a traficului de persoane
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane lansează astăzi, 23 septembrie 2021 – Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor, campania de prevenire a traficului de persoane ,,Pariuri oarbe”.
ANITP s-a alăturat acestei campanii europene, în cadrul forumului EMPACT, alături de Franța, Germania, Spania, Austria, Belgia, Ungaria, Norvegia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Cipru, Luxemburg, Cehia, Islanda, precum și Comisia Europeană, Europol și Frontex.
Campania se derulează în perioada septembrie 2021 – februarie 2022, în mediile Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn și urmărește prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării sexuale prin:
- Informarea și conștientizarea fetelor și femeilor aflate în situații de risc la traficare în scopul exploatării sexuale.
- Conștientizarea și sensibilizarea consumatorilor de servicii sexuale plătite cu privire la implicațiile traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, în vederea reducerii cererii de astfel de servicii.
- Conștientizarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la implicațiile traficului de persoane.
Mesajul campaniei, „În fiecare an, sute de femei riscă totul pe o singură carte”, ilustrează ușurința cu care oricine poate cădea în capcana traficanților și poate deveni o victimă a traficului de persoane.
Sloganul campaniei, „Nu pune în joc destinul tău!”, constituie un îndemn adresat potențialelor victime, evidențiind impactul și consecințele implicării într-o situație de risc.
Alături de afișele și spoturile care ilustrează vizual potențiale situații de exploatare vor fi promovate și numărul TelVerde și site-ul A.N.I.T.P. în vederea accesării acestor canale de comunicare pentru informații suplimentare.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.
Informaţii suplimentare:
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,