Ziua Europeană a Justiției la Curtea de Apel Iași

0
25
Palatul de justitie Iasi

La data de 5 iunie 2003, în urmă cu 21 ani, Consiliul Europei şi Uniunea
Europeană au convenit celebrarea, în fiecare an, în ziua de 25 octombrie, a Zilei
Europene a Justiţiei Civile, cu scopul de a aduce în atenţia cetăţenilor europeni
modul de funcţionare a justiţiei şi de a sprijini dezvoltarea unui spaţiu de justiție
comun european.

Curtea de Apel  Iași este un partener de tradiție al acestei inițiative
europene, prin organizarea de activități atât la data de 25 octombrie a fiecărui
an, dar și ori de câte ori când ne-am asumat rolul de gazdă în cadrul programului
educațional „Școala altfel”, elevi din unități de învățământ din întreg județul Iași
trecând pragul Palatului de Justiție din Iași.

Activitățile derulate cu prilejul sărbătoririi Zilei Europene a Justiţiei
Civile, precum și cu ocazia vizitelor elevilor și studenților au constat în întâlniri
cu judecătorii și grefierii Curții de Apel Iași, pe teme generale de educație
juridică, adaptate în raport de vârsta și nivelul fiecăruia dintre vizitatori, procese
simulate, tururi de prezentare a sediului instanței.

Cu această ocazie, persoanele interesate au posibilitatea să îşi formeze o
reprezentare clară a activității specifice a magistraților și personalului auxiliar,
precum şi a etapelor pe care le parcurge un dosar de la înregistrare până la
soluţionare, în scopul înțelegerii mai bine a funcționării mecanismelor justiției.

Aducem astfel la cunoştinţa persoanelor interesate că, în data menționată,
între orele 10.00 -14.00, au posibilitatea, pe baza documentelor de identitate, să
viziteze sediul Curţii de Apel Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.