Dacă doriți să petreceți o zi de toamnă într-un loc de poveste, cu atmosferă boemă, duminică 11 octombrie sunteți invitați la Castelul Sturdza – Miclăușeni, începând cu ora 11.00.
”Toamna e mai frumoasă la sat, așa că hai și tu pentru o zi la Miclăușeni!
O zi cu soare molcom, frunze verzi-ruginii și plăcinte moldovenești. O zi în care susținem consumul local, facem cunoștință cu producători autentici și pregătim de-ale gurii după rețetele bunicii.
Veți putea cumpăra:
– zacuști și dulcețuri
– vinuri și băuturi aromate
– brânzeturi, legume și uleiuri
– ciocolată de casă
– creme naturale și lavandă
– produse artizanale
Intrarea este liberă. Vă rugăm să respectați distanța socială de 2 metri față de ceilalți vizitatori”.
La castelul Sturdza din Miclăușeni vă puteți bucura de o ambianță primitoare și de ospitalitatea specific moldovenească, în mijlocul unui domeniu încântător. Dacă vă doriți să faceți o incursiune în timp, în căutarea unor vremuri demult apuse, la Miclăușeni veți găsi cadrul ideal.