Din cei aproape o sută de cetățeni ucraineni, care sunt cazați în tabăra mobilă de refugiați instalată în zona stadionului din municipiul Rădăuți, 44 sunt copilași.
Copii fugiți din calea războiului, majoritatea doar cu unul dintre părinți, cu mama, iar câțiva doar cu bunica…
Mulți dintre ei au ceva „vechime” în tabăra mobilă. Îi știu pe pompieri, cunosc toate ungherele și locurile de joacă, s-au familiarizat cu zona… Nu știm dacă se simt ca acasă, deși facem tot ce ne stă în putință să le oferim condițiile necesare. Dar știm că cei mici fac față mai bine acestei situații. Iar atunci când reușim să îi facem să zâmbească, la rândul lor, transmit un crâmpei de liniște sufletească și părinților…
Ieri a fost ziua lui VALENTIN.
Un alt moment propice pentru o surpriză făcută celor mici, iar pompierii militari, împreună cu voluntarii de la „Salvați Copiii”, au pregătit momentul. Toți copiii din tabără au fost invitați să sărbătorească, alături de Valentin, împlinirea celor 4 anișori de viață. Au cântat „La mulți ani!”, au servit câte o felie de tort, s-au jucat și… au zâmbit…