Palas devine, în acest final de săptămână, un tărâm magic, unde cei mici, dar și cei mari, pot să exploreze Lumea Dinozaurilor.
Până acum, zeci de mii de persoane, în principal copii, au vizitat expoziţia, weekend-ul acesta fiind ultimul în care spectaculoșii dinozauri vor mai putea fi admirați la Palas.
Tot în acest weekend iubitorii de animale sunt așteptați la Pet Event, unde micii blănoși vor demonstra cât sunt de talentați, iar doritorii pot chiar să adopte un prieten blănos din cadrul târgului.
Perioada Jurasică și cea Cretacică au fost printre cele mai uimitoare etape prin care a trecut Pământul pe care astăzi îl știm cu toții.
Dinozaurii ierbivori, care ajungeau și până la 10 metri lungime și șase înălțime, și cei carnivori, care puteau atinge lungimea de opt metri lungime, erau rezidenții Terrei. Duminică, 19 iunie 2022, este ultima zi în care expoziția Lumea Dinozaurilor mai poate fi vizitată, la Palas.
Știai că Mamutul a trăit în Europa, Asia, Africa și America de Nord? Sau că Velociraptor făcea parte din grupul dinozaurilor cu gheară-de-seceră, cunoscuți pentru faptul că aveau câte o gheară supradimensionată pe membrele inferioare? Vino la Palas și descoperă cele 26 specii de dinozauri, în mărime naturală!
Tot în acest weekend, în parcul Palas, zona patinoar, iubitorii de animale sunt așteptați la a VIII-a ediție Pet Event.
Sâmbătă și duminică, 18 – 19 iunie, de la ora 11.00, vor avea loc demonstrații de hair style canin, concursuri și parade canine și demonstrații de dresaj oferite de Jandarmeria Iași și Poliția de Frontieră.
Totodată, va fi amenajat și un photo corner tematic, iar cei care au acasă un animăluț de companie, pot veni cu el pentru o sesiune foto. La Pet Event sunt așteptați și cei care își doresc un patruped, pot să adopte un cățel sau o pisicuță. Iar duminică, 19 iunie, de la ora 20.00, trupa Wide June Jasmine va susține un concert live.