Microsoft urmează să înlocuiască zeci de jurnaliști care colaborează cu site-ul MSN și să utilizeze sisteme automate pentru a selecta știri, informează presa din SUA și cea britanică, anunță Seattle Times.
Alegerea știrilor de la furnizorii specializați și selectarea titlurilor și a imaginilor pentru site-ul MSN este realizată în prezent de jurnaliști. AI-ul va îndeplini aceste sarcini, citează Mediafax.
Aproximativ 50 de persoane își vor pierde locul de muncă la sfârșitul lunii iunie, relatează Seattle Times, dar o echipă de jurnaliști cu normă întreagă va fi păstrată.
„E demoralizant să crezi că mașinile ne pot înlocui, dar înspre acolo mergem”, a spus unul dintre cei amenințați cu concedierea.


