O haită de câini a făcut prăpăd în țarcul cu oi din gospodăria unui localnic din localitatea Alexandru Ioan Cuza. Peste 40 de animale au fost ucise de o haită de câini care terorizează de mai mult timp comunitatea. Autoritățile locale stau cu mâinile în sân în fața acestei situații.
Proprietarul stânii a descoperit grozăvia. Peste 40 de animale, oi, berbeci și miei, au fost sfâșiate de haita de câini, care ar aparțin unei familii ce stă în apropiere, scrie newspascani.com.
„Când am ajuns dimineață am rămas înțepenit. Nu puteam să cred ceea ce văd. Am mers pe urmele lăsate de câini și am văzut că duc la gospodăria celui care îi deține”, ne-a povestit proprietarul stânii, Dumitru Pavel.
Imaginile de la fața locului arată îngrozitor. În țarcul unde ciobanul își ținea animalele se aflau peste 150 de capete. Deși locuiește la câțiva zeci de metri de acesta, păgubitul nu a auzit nimic. După ce și-a mai revenit, ciobanul a sunat la Poliție. În acest caz a fost deschis un dosar penal.
Localnicii spun că haita de câini ar aparține unei familii din sat. Sunt șapte animale care au făcut mai multe victime, printre care și copii. Plângeri și sesizări au fost înaintate la primarul localității și medicul veterinar din zonă, dar nu s-au luat măsuri până acum, mai scrie newspascani.com.
„Am fost în această dimineață la fața locului, și se confirmă că este vorba despre niște animale atacate, sfâșiate. Este întocmit un raport, se va face inventarierea animalelor, pentru că mai sunt atacate și e posibil să moară în perioada următoare. În astfel de situații dacă animalele respective sunt crotaliate, poate fi identificată persoana care le deține. Dacă ele fac parte din categoria celor fără stăpân, atunci responsabilitatea este a Primăriei”, a declarat Lucian Lupescu.