În cadrul conferinței de presă ce a avut loc astăzi, 24 iunie a.c., directorul Bogdan Crucianu a prezentat programul celei de-a II-a ediții a evenimentului „CCS în parc” și metodologia pentru taberele studențești din acest an.
Astfel, Casa de Cultură a Studenților (CCS Iași) din Iași le propune ieșenilor, în perioada 24 iunie-3 iulie, un program cultural – artistic dedicat tuturor iubitorilor de artă și de frumos, indiferent de vârstă.
Păstrăm tradiția lunii iunie și aducem muzica, teatrul, dansul și artele vizuale mai aproape de public, cu cea de-a doua ediție a proiectului „CCS în parc”, eveniment adresat atât copiilor, tinerilor și adulților care doresc să experimenteze arta într-un mod neconvențional.
„Timp de zece zile, publicul doritor de alternative culturale are șansa de a participa la o diversitate de activități pregătite de membrii cluburilor artistice din cadrul Casei de Cultură a Studenților din Iași.
Și în acest an, la eveniment sunt prezenți și partenerii noștri de la Hometown Dance, Magnitude Dance și Tazu Dance care ne sunt parteneri de ceva timp. Zilnic, începând cu ora 19:00, așteptăm publicul, în Parcul „Grupul Statuar al Voievozilor”, să ia parte la evenimentele susținute de tinerii noștri talentați”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Iași.
Cu mult entuziasm și dedicare, peste 150 de tineri ce activează la Casa de Cultură a Studenților din Iași vor evolua la „CCS în parc” – a II-a ediție. Spectacolele sunt programate în aer liber, în parcul de la Fundație, iar accesul este cu titlu gratuit.
Program „CCS în parc” – ediția a II-a
Vineri, 24 iunie 2022, ora 19:00 – Spectacol de dans – Spectacol de dans – „Tazu Dance” & „Magnitude Dance”
În prima zi a evenimentului maraton, Tazu Dance și Magnitude Dance vor realiza un spectacol de street dance pentru cei mici, iar adulții se încălzesc pe ritmurile latino în pași de bachata și salsa.
Sâmbătă, 25 iunie 2022, ora 19:00 – Expoziție foto și Workshop de pictură „ConceptArt”
Pictorul Daniel Moisii susține un workshop de pictură în aer liber alături de membrii înscriși la Clubul de Arte Vizuale „ConceptArt” . Totodată, veți putea viziona și o expoziție de fotografie ce scoate în prim-plan, peisajul.
Duminică, 26 iunie 2022, ora 19:00 – Concert „Susține Artiștii Ieșeni”
Continuăm „CCS în parc” cu un concert de muzică folk, unde vor fi prezenți studenții
de la trupa „White June Jasmine” și „The Cricket”.
Luni, 27 iunie 2022, ora 19:00 – Workshop de dans „CCS”
În data de 27 iunie, toți iubitorii de dans care vor să își îmbunătățească abilitățile artistice sunt invitați la un workshop susținut de coregrafii Mihaela Cojocaru și Adrian Ștefan.
Marți, 28 iunie 2022, ora 19:00 – Spectacol folcloric „Doina Carpaților”
În cea de-a cincea zi, Ansamblul Folcloric „Doina Carpaților” vă așteaptă la un spectacol tradițional ce cuprinde dansuri și cântece din zonele Botoșani, Banat, Moldova și Muntenia. Alături de dansatori vor fi prezenți și instrumentiștii și soliștii orchestrei ansamblului.
Miercuri, 29 iunie 2022, ora 19:00 – Concert de muzică jazz & pop – Clubul de Muzică „Richard Oschanitzky”
Tinerii muzicieni Ana Maria Alexa, Paulina Popa, Teodora Florescu, Cristian Cozma și Răzvan Halici de la Clubul de Muzică „Richard Oschanitzki” vor încânta publicul cu un program special de muzică jazz și pop.
Joi, 30 iunie 2022, ora 19:00 – Concert Orchestra „UNAGE Big Band”
Instrumentiști de jazz consacrați, cadre didactice și foști studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași vor susține un concert extraordinar de jazz sub bagheta dirijorului Conf.univ. dr. Dan Spânu.
Vineri 1 iulie 2022, ora 19:00 – Concert Petran Music School & Corul de Copii al Municipiului Iași
Corul de Copii al Municipiului Iași, sub coordonarea dirijorului Raluca Zaharia va fi prezent în cadrul acestei ediții. Membri corului vor cânta din repertoriul pop românesc destinat copiilor și muzică de film, precum șlagărele compozitorilor Virgil Popescu, George Grigoriu și Laurențiu Profeta. Absolvenții școlii Petran Music School continuă programul artistic cu un concert pop rock, în care vor interpreta atât melodii vocale, cât și instrumentale.
Sâmbătă, 2 iulie 2022, ora 19:00 – Spectacol de teatru „8 femei”, regia Andrei Ciobanu – Teatrul Ludic
Teatrul studențesc Ludic prezintă o comedie care ține publicul în suspans. „8 femei”, după Robert Thomas, în regia Andrei Ciobanu este cea mai recentă piesă pusă în scenă de actorii clubului de teatru. Povestea prezintă opt femei cu opt pasiuni, opt presupuneri, frustrări şi răni sufletești, mult mister, suspans, emoție, adrenalină și un strop de satiră la adresa societății burgheze.
Duminică, 3 iulie 2022, ora 19:00 – Spectacol de dans – „The Sky” & „Hometown Dance”
Trupele „The Sky” și Hometown Dance vă prezintă un spectacol de dans macedonean, latino, grecesc, popular, rusesc, cabaret și street dance.
Programul Național de Tabere Studențești 2022
Până pe data de 16 iunie a avut loc procesul de dezbatere publică al proiectului de Metodologie privind organizarea taberelor studențești, prin care s-a stabilit care vor fi normele privind organizarea din acest an taberelor pentru studenții înscriși la cursurile de frecvență ale instituțiile de învățământ de stat.
În metodologia propusă spre dezbatere a fost propus inițial un număr de 2.300 locuri, care a suportat o majorare de până la 3.500 locuri la nivel național pentru studenții de la universități sau cei care sunt implicați în acțiuni de voluntariat sau cazuri sociale.
„Până în prezent știm că vor fi repartizate 398 de locuri pentru centrele universitare Iași și Suceava. În acest an Programul Național de Tabere Studențești 2022 este organizat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin Casele de Cultură a Studenților, în șase serii care vor începe pe 09.08.2022 și se vor încheia pe 08.09.2022. Stabilirea locațiilor de tabără se va face în urma consultării cu toate organizațiile studențești, legal constituite, din toate centrele universitate. Pentru această procedură de consultare, în cel mai scurt timp, vom da startul întâlnirilor cu organizațiile studențești, la sediul CCS Iași”, a punctat Bogdan Crucianu, directorul instituției.
Studenții vor beneficia de locuri gratuite în tabere în funcție de rezultatele obținute la învățătură și de activitatea depusă la diverse acțiuni culturale, sportive sau de voluntariat, excepție de la regulă fiind cazurile sociale. În perioada taberelor tinerii au asigurate, în mod gratuit, de cazare și masă.