Volodimir Zelenski: Rușii bombardează peste tot, nu numai Kievul

0
212

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a spus, marţi, jurnaliştilor, după întâlnirea cu premierii din Polonia, Cehia şi Slovenia, că având asemenea aliaţi va câştiga războiul, transmite The Guardian.

Cel mai important este că avem cu adevărat încredere în aceşti lideri. Când vorbim despre garanţiile de securitate, despre viitorul nostru în Uniunea Europeană sau când vorbim despre politica de sancţiuni, suntem 100% siguri că orice discutăm, orice ar fi despre care vorbim, acest lucru va ajunge la un rezultat pozitiv pentru ţara noastră”, a spus preşedintele ucrainean.

Comentariile preşedintelui Ucrainei au urmat unei întâlnirii extraordinare cu cei trei lideri ai UE – prim-miniştrii Poloniei, Republicii Cehe şi Sloveniei – care au făcut o călătorie periculoasă cu trenul la Kiev pentru a-şi oferi sprijinul.

În imaginile întâlnirii postate pe reţelele de socializare, Zelenski a fost auzit informând liderii UE despre cea mai recentă situaţie militară şi umanitară şi despre negocierile cu Rusia.

Ei bombardează peste tot”, se aude spunându-le Zelenski.

”Nu numai Kievul, ci şi zonele de vest”, a adăugat acesta.

De asemenea, el i-a informat pe liderii europeni că trei brigăzi cecene au fost identificate în rândul forţelor ruse.

Zelenski şi-a exprimat recunoştinţa pentru vizita lor, numind-o ”un semn puternic de sprijin”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.