VIRAL. O combinație aproape „perfectă”: Lumea modei din România s-a întâlnit în stradă cu protestatarii

0
339

În aceeași seară în care în fața Palatului Parlamentului protestau sute de oameni, în interiorul clădirii avea loc gala Elle Style Awards 2017, la care au participat vedete, designeri, fotomodele și colaboratori ai revistei. O imagine surprinsă de fotograful Cătălin Georgescu, în care un fotomodel își face loc printre protestatari, s-a viralizat pe rețelele de socializare.

 

În fotografie apare modelul Ștefania Ivănescu, care a câștigat la gală premiul pentru cel mai bun model. Tânăra se grăbea să ajungă la eveniment și a ocolit clădirea, deoarece intrările dinspre Parcul Izvor fuseseră închise, iar traficul era blocat.

http://

 

Dacă unii s-au grăbit să remarce diferențele dintre manifestanții care protestau în frig și cei care se grăbeau să ajungă la un eveniment monden, alții au punctat faptul că astfel de gale sunt importante pentru cei din industria modei, care cotizează la bugetul de stat.

 

„Foarte mișto poza, sublimă coincidența. Mă enervează în schimb miștourile vizavi de ea. Mergea la un eveniment important și relevant pentru meseria ei, nu văd de ce i-am bate superior obrazul că nu era la protest”, „Foarte bună poza! Și nu cred că “țara arde și baba se piaptană”, în presă muncesc oameni care cotizează din greu la bugetul de stat, sunt corporații care trebuie să consume timp și bani cu noul cod fiscal etc. Bref, businessul trebuie să facă business, ca să supraviețuim. Cât o mai putea să facă business”, „Mă, da’ ce repede ne aprindem. Nu știm nimic despre om, dar tragem concluzii după sandale”, au comentat mai multe persoane, conform Digi24.

 

Protestele s-au reluat miercuri seară în Bucureşti, chiar dacă oamenii anunţaseră că nu vor mai ieşi câteva zile în stradă, în semn de respect pentru moartea Regelui Mihai. Cum Parlamentul nu a luat la rândul său o pauză la dezbaterea legilor justiţiei, oamenii au ieşit din nou în stradă, furioşi pe modul în care Statutul Magistraţilor a fost votat pe bandă rulantă de Camera Deputatilor. Timp de 7 ore au stat oamenii în stradă în faţa Parlamentului, la Bucureşti, dar şi la Cluj. Acum, protestele s-au încheiat, dar oamenii promit că se vor întoarce în stradă şi în următoarele zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.