Viitorul terminal T4 va avea o suprafață desfășurată de 31.250 mp și va fi ridicat pe TREI niveluri

0
268

Viitorul T4 va avea o suprafață desfășurată de 31.250 mp, o lungime de 200 metri și o adâncime de 50 metri, și va fi ridicat pe trei niveluri:

▪︎ La subsol vor fi amenajate zonele de triere a bagajelor și zona tehnică.

▪︎ Parterul va găzdui Sosirile internaționale, zona de așteptare și o zonă publică de Plecări internaționale.

▪︎ Etajul va fi dedicat formalităților de check-in și îmbarcare pentru Plecări internaționale. Tot aici vor fi amenajate o zonă de relaxare cu spații comerciale, restaurante, precum și un spațiu de joacă pentru copii.

La etaj vor fi şapte porţi de îmbarcare, trei fiind prevăzute cu aviobridge-uri, iar alte trei porți vor funcționa la parter, în zona de Sosiri.

Terminalul T4 va fi dedicat zborurilor internaționale, în timp ce actualul terminal T3 va prelua cursele interne, ambele clădiri urmând a fi conectate prin două coridoare.

Noul terminal va o capacitate dublă de procesare, de 3,3 milioane de pasageri pe an, și, conform graficului, ar trebui să fie gata la finalul lunii decembrie 2023 pentru a deveni funcțional din 2024.

Proiectul are o valoare totală de peste 447 milioane de lei (fără TVA), valoarea eligibilă fiind de peste 303 de milioane de lei. Din această sumă, 85% reprezintă contribuţia de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% este contribuţia de la bugetul de stat, iar restul va fi alocat din bugetul Aeroportului.

Viitorul terminal T4 va procesa 3,3 milioane de PASAGERI anual și 950 de pasageri/oră în perioadele de VÂRF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.