Rămaşi de peste jumătate de an fără sprijinul financiar al municipalităţii, oficialii echipei din Copou nu pot face planul de bătaie pentru sezonul viitor al Ligii 1, în condiţiile în care banii din drepturile de televizare au rămas singura sursă de finanţare.
Cum bugetul este incert, conducerea lui CSM Poli a ezitat până acum să negocieze cu jucătorii aflaţi la final de contract şi speră să găsească înţelegere la aceştia încă o perioadă, până la clarificarea situaţiei, scrie prosport.ro.
Cert este că veştile nu sunt deloc încurajatoare. Cum Primăria nu va debloca finanţarea, iar potenţialii viitori finanţatori vehiculaţi în ultima perioadă nu au mai dat niciun semn, echipa ieşeană ar putea deveni în sezonul viitor o pretendentă certă la retrogradare.
Preşedintele Adrian Ambrosie a avut, luni dimineaţă, o nouă întâlnire la Primărie cu primarul Mihai Chirica şi viceprimarul Gabriel Harabagiu, iar discuţiile s-au concretizat doar cu noi promisiuni. Nimic concret.
Edilii de la Palatul Roznovanu le-au transmis celor de la CSM Poli că nu vor debloca finanţarea decât dacă primesc un răspuns favorabil de la Consiliul Concurenţei. Şansele sunt, însă, destul de mici.
În aceste condiţii, preşedintele Ambrosie speră să convingă mai mulţi oameni de afaceri să susţină activitatea din Copou cu cel puţin 50.000 de euro pe sezon, astfel încât să fie asigurat un buget de supravieţuire.