Poliţiştii din Iaşi fac o anchetă după ce viceprimarul comunei Lungani, Mihai Târziu, fost poliţist, a ajuns la spital înjunghiat în burtă de către un tânăr care s-ar fi legat, în timpul unei petreceri, de fiica edilului. Presupusul agresor este cercetat în libertate pentru lovire sau alte violenţe.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, altercaţia a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în satul Goeşti, din comuna Lungani.
Viceprimarul Mihai Târziu, fost poliţist, a fost transportat la spital, după ce a fost înjunghiat cu cuţit în curtea locuinţei sale.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, în urma unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 53 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuţit tip briceag în zona abdomenului de către un tânăr de 21 de ani, scrie mediafax.ro