Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vor efectua verificări la furnizorii de energie și gaze.
Conform ministrului Energiei, Virgil Popescu, aceștia nu aveau voie să scumpească prețurile dacă au decis un cost fix timp de un an și a mai spus că cei care vor își vor scumpi serviciile vor lua amenzi cu o valoare de până la 10 % din cifra de afaceri.
Virgil Popescu, ministrul Energiei: „Eu cred că este un dezmăț de facturi umflate, estimări aiurea, încărcare de contracte, și cred că trebuie puse niște reguli, iar instituțiile statului care au atribuții de control să își facă treaba, pentru că numai așa pot să înțeleagă că, totuși, în România nu pot să facă. Eu mă bucur că instituțiile au reacționat, am avut discuţii împreună şi, de mâine, se încep nişte controale foarte serioase. (…) Nu aveau voie să mărească preţul pentru că în luna mai au anunţat oferta de la 1 iulie. Compania respectivă a anunţat preţul, cu preţ fix pe un an de zile. Dacă tu modifici preţul şi ai anunţat că e preţ fix pe un an de zile, intri sub incidenţa a două legi: una e legea protecţiei consumatorului la ofertă înşelătoare, care nu are amendă aşa de mare; a doua este amendă între 5 şi 10% pe cifra de afaceri pe legea energiei, pe acelaşi lucru: ofertă înşelătoare”.
Ministrul a mai spus că nu se poate face nimic pentru românii care au semnat un contract în care au clauză de mărire și nu au mers pe ofertă cu preș fix. Acesta a făcut apel la corectitudinea furnizorilor față de clienți și le-a cerut să să nu abuzeze de poziția lor dominantă pe piață.