O comisie consultativă a Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA a recomandat vineri reluarea imunizărilor cu vaccinul pentru Covid-19 al companiei Johnson and Johnson (J&J), precizând că efectele pozitive sunt mai mari decât riscurile.
Recomandarea, care a fost acceptată cu 10 voturi pentru, 4 împotrivă și o singură abținere, de către Comisia consultativă a CDC pentru practicile de imunizare, va permite ca autoritățile de reglementare din SUA să ridice suspendarea temporară a folosirii vaccinului dezvoltat de J&J încă din acest weekend.
Vaccinul într-o singură doză este un instrument vital pentru a direcționa vaccinurile în locuri greu accesibile, care ar putea să nu beneficieze de echipamente performante de refrigerare, cum ar fi regiunile tribale, cartierele mai sărace și comunitățile rurale, precum și pentru persoanele care nu ar avea posibilitatea să revină pentru o a doua doză.
Pe 13 aprilie, Administrația pentru Medicamente și Alimente și CDC au cerut statelor să suspende pentru o perioadă folosirea vaccinului pentru Covid-19 al J&J ”dintr-o precauție excesivă”, în urma rapoartelor despre cheagurile de sânge rare.