Silviu Avădanei, unul dintre cei șapte tineri din Văleni care au abuzat o fată până la leșin, în noiembrie 2014, a fost eliberat cu 5 ani mai devreme în baza recursului compensatoriu.
Silviu Avădanei este al patrulea membru al grupului de la Văleni, eliberat după ce a făcut mai puţin de jumătate din pedeapsă, el fiind încarcerat în august 2015.
Beneficiind de prevederile legii recursului compensatoriu, tânărul de 25 de ani a fost eliberat, în baza unei decizii a Judecătoriei Vaslui, după doar trei ani de detenţie, deşi mai avea de executat cinci, cu posibilitate de eliberare în 2022, scrie observator.tv.
Trei violatori, eliberaţi după 2 ani
Avădanei a fost condamnat la opt ani de închisoare, deoarece nu și-a recunoscut fapta. Alți trei tineri, condamnați la pedepse mai mici, după ce și-au recunoscut fapta, au fost și ei eliberați condiționat în iunie 2018, ei câștigând peste 200 de zile de libertate fiecare urmare a aplicării recursul comensatoriu.
Este vorba de Ioan Surleac, inculpatul care a primit pedeapsa cea mai mică (6 de închisoare), și Alin Rotaru şi Bogdan Boicu (condamnaţi la 6 ani şi 4 luni, respectiv 6 ani şi 6 luni).
Aceștia au câştigat zile de libertate în baza recursului compensatoriu, urmare a condiţiilor grele de detenţie invocate. Iniţial, cei şapte tineri au fost încarceraţi la Penitenciarul Iaşi, unde au executat pedepsele în regim închis. Acolo s-au plâns de condiţiile grele de detenţie. Pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiţii precare, deţinuţilor, potrivit legii, li s-au acordat 6 zile ca fiind executate.
Avădanei, eliberat după trei ani de închisoare
După ce a depus o cerere pentru liberare condiționată, în decembrie 2018, Judecătoria Vaslui i-a aprobat solicitarea, urmare a faptului că a îndeplinit fracţia prevăzută de lege şi a avut „un comportament exemplar”. Iar fracţia a fost îndeplinită datorită zilelor câştigate pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare şi pentru activităţile desfăşurate în închisoare.
“Admite propunerea Comisiei de liberare conditionatã din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea conditionatã a persoanei condamnate Avadanei Silviu. Dispune liberarea conditionatã a condamnatului Avadanei Silviu, anterior executãrii integrale a pedepsei de 8 ani de închisoare, aplicatã prin sentinta penalã nr.973/2015 a Judecãtoriei Vaslui, mandat de executare nr. 1133/2015. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberãrii conditionate si data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul Avadanei Silviu se va supune urmãtoarelor mãsuri de supraveghere: sã se prezinte la Serviciul de Probatiune Vaslui, la datele fixate de acesta, sã primeascã vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa, sã anunte, în prealabil, orice schimbare a locuintei si orice deplasare care depãseste 5 zile, sã comunice schimbarea locului de muncã, sã comunice informatii si sã permitã controlul mijloacelor sale de existentã. Pune în vedere condamnatului dispozitiile art.100 alin.5 si art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare si consecintele la care se expune, dacã va mai comite infractiuni sau nu va respecta mãsurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere”, se aratã în decizia instantei, potrivit vremeanoua.ro.
Condamnaţi în urma reacţiei societăţii
Şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni au fost arestaţi preventiv în luna noiembrie a anului 2014, fiind acuzaţi că au acostat o elevă de 18 ani, care se întorcea de la şcoală, pe care au luat-o cu maşina şi au violat-o timp de mai multe ore.
Ei au fost plasaţi ulterior în arest la domiciliu, puşi sub control judiciar şi arestaţi din nou, în urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a cetăţenilor, care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată.
Cei şapte tineri au primit pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare pentru fapta comisă.