Profesorii de la Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iaşi, au prezentat, în cadrul Salonului Inventica 2018 schiţele şi macheta obuzierului de 210 milimetri care a fost fabricat la Iaşi în timpul Primului Război Mondial.
Prorectorul Universităţii Tehnice Gheroghe Asachi din Iaşi, Neculai Seghedin, a precizat că obuzierul a fost produs la Atelierele Nicolina şi aveau un timp de montare în baterie de 5 ori mai mic faţă de celelalte produse care erau prezente pe piaţă, în acele timpuri.
Producerea acestor obuziere a început la Iași în 1917, după ce a avut loc retragerea dinspre București și Iașul a devenit capitala României. Inițial, obuzierele erau de tip staționar și folosite în 18 forturi din jurul Bucureștiului pentru a proteja capitala, aflată în zonă de câmpie, de atacuri din orice direcție. Însă cum evoluția tehnologică a făcut ca sistemul respectiv de apărare să nu poată fi utilizat și să fie ineficient, s-a luat decizia dezafectării forturilor și transformarea artileriei de cetate, care era grea și masivă, în artilerie de câmp.
„Ineficiența s-a remarcat la începutul secolului al XX-lea, când a început Primul Război Mondial și forturile similare din Belgia, de la Liege și Anvers, au fost distruse. Procesul s-a desfășurat în primă fază la București, la Atelierele CFR, iar când s-a luat decizia retragerii în Moldova s-a mutat și arsenalul militar, care făcea aceste transformări de artilerie, și s-au relocat unitățile de producție. Procesul de modernizare a continuat la Atelierele Nicolina”, a explicat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin.
Pe lângă această modernizare, la Iași, inginerul Mihail Manoilescu, care a fost ministru în România ulterior, în 1940, a proiectat toate componentele unei arme noi, superioare față de ceea ce se lucra la București – obuzierele Krupp Iași. Arma a fost decretată mult mai performantă decât cea care se dezvoltase la București, a fost testată pe dealul Copoului cu obuze românești și franceze și avea ca avantaje faptul că era mult mai ușoară și putea fi pregătită pentru foc în maximum două ore, față de obuzierele similare făcute în România care aveau nevoie de 10-12 ore pentru a putea trage. „În martie acest obuzier era gata pentru a intra în producția de serie, dar evoluția războiului a făcut ca producția militară inițială să înceteze și România a trebuit să păstreze numai câteva divizii de infanterie, iar după ce s-a încheiat pacea, în 1919, această producție militară a încetat. Oricum rămâne această probă trecută de inginerii și specialiștii români, care au dovedit capacitatea României de atunci de a produce arme și se confirmă ceea ce spunea Nicolae Iorga, că Iașul nu este un simplu loc de refugiu, ci un loc al rezistenței până la capăt, un loc care, iată, s-a dovedit faptul că s-a implicat într-un mod cât se poate de dinamic în procesul de modernizare al Armatei române”, a completat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin.
(Sursa FOTO: Radioiasi.ro)
