În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Postului TF Pașcani a fost identificat autorul furtului care a avut loc într-o sală de jocuri de noroc.
Autorul este Cătălin Petru Suru în vârstă de 41 de ani din comuna A.I.Cuza. Acesta le-a declarat oamenilor legii că banii i-a folosit să cumpere mâncare celor doi copii minori, lemne pentru foc și și-a plătit datoriile. Asupra sa a mai fost găsită suma de 500 de lei, din cei 2.950 lei pe care i-a sustras din sertarul unei săli de jocuri din Gara Pașcani. Bărbatul este recidivist, în trecut fiind condamnat tot pentru furt.
Știrea inițială:
Un tânăr care a furat peste 2.300 de lei, din sertarul unei săli de jocuri din gara Pașcani, este căutat de autorități. Individul a profitat de neatenția angajatei, în timp ce aceasta a mers până la toaletă, a sustras banii și a plecat.
Din primele informații, autorul se afla de câteva ore în sala de jocuri de unde a scos sume modice de bani de la aparate. Când a avut ocazia, a intrat în spatele barului și a luat banii pe care i-a găsit în casă, scrie newspascani.com.
Apoi, ca și cum nimic nu se întâmplase, a ieșit pe ușa din spate a sălii, ce dă în parcarea din piața Gării, și a fugit.
Polițiștii fac apel la cetățenii care îl recunosc să îi contacteze.