Conducerea Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi a anunţat că va semna contractul pentru începerea lucrărilor de reabilitare a Pavilionului III Femei, una dintre clădirile emblematice ale instituţiei, dar care este nefuncţională din anul 2009.
Managerul Institutului de Psihiatrie Socola, Gabriel Oprişanu, a declarat că prin această investiţie, cuprinsă în Strategia de Dezvoltare a unităţii pe perioada 2015-2020, se urmăreşte atât sporirea calităţii actului medical desfăşurat în cadrul unităţii, cât şi crearea de noi locuri de muncă, scrie agerpres.ro.
Conform acestuia, valoarea lucrărilor este de de 1,1 milioane de lei, fără TVA.
„Avem deja 300.000 de lei alocaţi pentru această investiţie, banii provenind din activităţile de ergoterapie desfăşurate în cadrul Institutului în anul 2017. Pentru diferenţa de 1 milion de lei am făcut o solicitare de finanţare la Ministerul Sănătăţii, sperând să primim banii necesari. Lucrările de reabilitare vor dura maximum 3 ani”, a precizat Gabriel Oprişanu.
Iniţial, reabilitarea Pavilionului III Femei a fost planificată a fi efectuată în perioada 2008-2009, însă banii nu au putut fi cheltuiţi în timp util întrucât firma care câştigase licitaţia nu avea acreditările necesare pentru efectuarea lucrărilor.
Banii au fost returnaţi la bugetul de stat, clădirea fiind dezafectată complet în 2009. Pavilionul III Femei este o clădire cu parter şi mansardă cu o suprafaţă construită desfăşurată de 466 metri pătraţi.
După reabilitarea sa, Pavilionul va cuprinde cinci rezerve, un salon, cabinete medicale, o sală de tratament, o sală de mese, un oficiu, secretariat, vestiare şi grupuri sanitare. La mansardă vor fi amenajate cinci magazii.