În ședința de ieri, consilierii județeni au aprobat înființarea celei de-a doua linii de gardă în specialitatea ATI pentru secția exterioară Lețcani.
A fost votată și alocarea sumei de 261,74mii lei din bugetul local al Județului Iași- Consiliul Județean Iași pe anul 2021 către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” Iași pentru plata drepturilor stabilite prin lege personalului detașat pentru sprijinirea activității Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” Iași-Secția exterioara Lețcani în contextul pandemiei generate de virusul SARS COV 2.
”Ramul 2 al terapiei intensive din cadrul Secției exterioare Lețcani a fost operaționalizat. S-a lucrat non-stop, astfel încât, începând de aseară am operaționalizat, gradual, noi paturi ATI (conform autorizației DSP- 48 paturi unde vor fi îngrijiți pacienți COVID19). Pentru noi, actul medical, corect condus, dublat de siguranța pacienților sunt deasupra tuturor dezideratelor.” a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.