Un militar francez a fost rănit, miercuri, la mână, după ce s-ar fi împuşcat din greşeală cu arma pe care o avea asupra sa, incidentul având loc în zona aeroportului din Iaşi.
Potrivit unor surse, militarul se afla în zona aeroportului ieşean împreună cu alţi colegi francezi, el participând la o misiune. Militarul francez s-ar fi împuşcat din greşeală la mâna stângă, fiind dus cu ambulanţa la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.
„La aeroport a fost trimisă o ambulanţă. A fost adus în Unitatea de Primire Urgenţă de la spitalul Sfântul Spiridon. Este în stare stabilă. Se vor face investigaţii. Urmează să se decidă dacă va rămâne internat la Iaşi în secţia de Chirurgie Plastică sau va pleca alături de colegii săi„, a afirmat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.