Son Doong, cea mai mare peşteră din lume, este un loc de pe planetă „căruia i se poate aprecia frumuseţea şi fragilitatea”, afirmă realizatorul videoclipului.
Mama-natură încă reuşeşte să ne impresioneze, fie prin peisajele sale minunate de la suprafaţă, fie prin minunile ascunse în subteran, cum ar fi cea mai mare peşteră din lume – Son Doong, din Vietnam.
În 2009, a fost dezvăluită existenţa unei peşteri de 4,5 km lungime, Son Doong, situată în Parcul Naţional Phong Nha-Ke Bang, din centrul provinciei Quang Bình, în Vietnam, la aproximativ 500 km sud de Hanoi. Curios este faptul că un păstor localnic o descoperise deja în 1991, dar nu-şi mai amintea cum se poate ajunge la ea şi doar în luna aprilie 2009 a reuşit să-i redescopere intrarea, după ce a parcurs 10 km prin pădurea parcului, împreună cu un grup de exploratori britanici. A fost astfel scoasă la lumină cea mai mare peşteră din lume.
De ce este considerată cea mai mare peşteră din lume? Deoarece în unele locuri ajunge la 140 de metri înălţime, ceea ce face ca interiorul să fie el însuşi o peşteră.
Ecosistemul interior al peşterii Son Doong este la fel de unic precum dimensiunea sa şi îşi are chiar propriul sistem climatic. Dacă nu aveţi posibilitatea să ajungeţi atât de departe şi să traversaţi jungla pentru a face o vizită, sau dacă suferiţi de claustrofobie, clipul video prezentat mai sus, realizat cu ajutorul unei drone, vă permite să vă bucuraţi de frumuseţile unice ale acestui mic paradis.
Parcul Naţional Phong Nha-Ke Bang are 300 peşteri şi grote cu o lungime totală de 126 km. În anul 2003, parcul, care cuprinde un masiv stâncos impunător din granit, cu pâraie cu ape limpezi şi cascade, a fost inclus în Patrimoniul mondial UNESCO, scrie Epoch Times.