Un individ din Giurgiu a violat-o pe fiica de 11 ani a concubinei sale, apoi s-a spânzurat

0
232

Un individ de 53 de ani, din Băneasa, județul Giurgiu, s-a spânzurat, după ce a lipsit-o de libertate și a violat-o pe fiica concubinei sale.

Pe 14 august, în jurul orei 07:45, polițiștii Secției Nr. 7 Rurală Băneasa au fost sesizați de către un bărbat din comuna Băneasa, cu privire la faptul că vecinul său s-a spânzurat.

S-a constituit echipa operativă complexă, condusă de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a constatat că cele sesizate se confirmă.

De asemenea, în timpul cercetărilor, la fața locului s-a prezentat o minoră de 11 ani, care a declarat faptul că este fata concubinei persoanei decedate și că, în noaptea de 13 spre 14 august, a fost victima infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, comise de bărbatul decedat.

La fata locului s-a deplasat o ambulantă pentru acordarea de îngrijiri medicale minorei.

Cu ocazia examinării medico-legale a minorei, medicii legiști au stabilit ca aceasta prezintă leziuni specifice infracțiunii de viol.

A fost efectuată autopsia cadavrului, medicii legiști concluzionând ca moartea a fost violentă, datorându-se insuficientei cardio-respiratorii acute determinate de o asfixie mecanică produsă prin spânzurare.”, au transmis reprezentanții IPJ Giurgiu.

Cercetările au fost preluate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.