Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dornești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Dornești.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la etajul casei, în două camere, și la o parte din acoperișul acesteia, cu pericol de propagare la întreaga construcție. Din fericire, casa nu era locuită și nu s-au înregistrat victime.
Au ars bunurile materiale din cele două încăperi, elemente de tâmplărie și pardoseala din lemn, precum și aproximativ 20 de metri pătrați din acoperiș. S-au degradat tavanul de la parter și cel de la etaj, pe aproximativ 40 de metri pătrați, respectiv, pe 50 de metri pătrați.
Misiunea pompierilor s-a încheiat în jurul orei 6:00, iar restul casei de locuit și bunurile aferente au fost salvate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.