Un boschetar din Iași a devenit patron de firmă la o societate implicată în fapte de evaziune fiscală

0
317

Un bărbat din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, a povestit în instanţă că, pentru 300 de lei, a acceptat să devină administratorul formal al unei societăţi implicate în fapte de evaziune fiscală.

Tânărul. C.T.B. este originar din Hârlău şi a mărturisit judecătorilor că a acceptat să preia societatea pentru că era foarte sărăc şi nu avea ce să mănânce. Se întâmpla în 2008, după ce firma respectivă fusese implicată în operaţiuni de evaziune fiscală. În primă fază, boschetarului i s-au promis 1.000 de lei, însă, în cele din urmă, a primit doar 300 de lei. „M-a îmbrăcat bine, m-a spălat şi parfumat prin benzinării. Am semnat şi mi-a dat banii“, a declarat bărbatul.
Ieşeanul a fost doar un pion într-o reţea de evaziune fiscală ce a produs un prejudiciu statului român de aproximativ 2,2 milioane de lei, scrie adevarul.ro.

Doi afacerişti, Claudiu Adrian Zahariea şi Mihai Mărgărint, primul un cunoscut patron al unei firme care ridica maşinile parcate neregulamentar în Iaşi, au fost obligaţi de o instanţă, Tribunalul Iaşi, să achite această sumă cu titlu de despăgubiri, ei fiind şi condamnaţi, alături de persoane de etnie romă cu care ar fi comis fapte de evaziune fiscală. Zahariea a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în timp ce Mărgărint a primit 4 ani şi 6 luni de detenţie.

Fiscul a fost păgubit după ce persoanele implicate în acest caz au înregistrat operaţiuni fictive şi, ulterior, au dedus TVA-ul. Afaceristul Zahariea nu a recunoscut însă acuzaţiile aduse de procurori. Zilele trecute, Curtea de Apel Iaşi a judecat un nou termen al procesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.