Un bărbat din Iași a dat în judecată Loteria Națională pentru câștigul pe care ar fi putut să-l obțină dacă juca.
Acesta a solicitat plata a 2.185.420 de lei, valoarea reportului la categoria I, motivând că numerele care au ieșit câștigătoare le-ar fi jucat și el, dacă i-ar fi fost permis.
În anul 2017, la ora 15:50, bărbatul s-a oprit la o unitate a Loteriei pentru a-și achiziționa un bilet, și a fost refuzat, pe motiv că jocul s-ar fi închis deja, de la București. Astfel, bărbatul a mers la o altă unitate, la care a ajuns la 16.03, atunci când jocul se închisese deja.
Punctul culminant ar fi avut loc a doua zi, când a aflat că ieșiseră câștigătoare fix numerele pe care ar fi dorit să le joace.
În răspunsul dat la cererea judecătorilor, Loteria Națională a spus că în ziua respectivă jocul se închisese la ora 15.55. Adică după ce a fost refuzat la prima agenție.
Decizia finală a magistraților s-a bazat pe lipsa unei probe că respectivul chiar a vrut să joace numerele câștigătoare.
Sentința Tribunalului a fost atacată de bărbat, cazul intrând pe rolul Curții de Apel.