Diferența dintre salariile de la stat și cele din mediu privat s-a triplat în ultimii 3 ani. Așa arată statisticile oficiale. De exemplu un angajat la privat câștigă, în medie, cu 60% mai puțin decât un angajat din administrația publică. Iar prognozele statului arată că aceste diferențe vor continuă să crească – la fel și numărul celor care se angajează în primării, ministere și prefecturi.
Știți câți bani ia, în medie, în mâna un angajat în administrația publică? Institutul Național de Statistică zice că în iulie leafa lui a fost de peste 4200 de lei. Cu 1300 de lei mai mult decât un profesor, scrie stirileprotv.ro.
În partea cealaltă, angajatul de la privat câștigă în medie, în mână, 2600 de lei. Ca să-l ajungă pe colegul funcționar, privatul trebuie să mai pună 60% în plus la leafă. Statul a devenit un angajator foarte bun-platnic, problema este că, pentru că aceste salarii uriașe să poată fi plătite, cei de aici, din mediu privat, trebuie să muncească foarte mult, deși nu au parte de majorări de lefuri spectaculoase.
Salariile de la stat au fost mereu mai mari decât în privat în ultimii 5 ani, pentru că la stat lucrează foarte puțini cu salariul minim pe economie. Dacă în 2016, diferența dintre salariul brut în mediul bugetar și salariul brut în privat era de doar 427 de lei, trei ani mai târziu, diferența s-a triplat – 1285 de lei.
Iar anul viitor această distanță între stat și privat crește și mai tare, arată datele Comisiei Naționale de Prognoza. În 2019 diferența va fi de 36%, mai scrie stirileprotv.ro.
Ca să vedem unul dintre cele mai importante efecte ale acestor majorări de lefuri, mai ales în mediu bugetar, dar au fost creșteri și la privat, ne uităm pe un grafic de la Banca Națională. Productivitatea muncii – adică randamentul angajaților, cât de mult produc față de cât de mult plătește firma/instituția pentru ei – este la pământ, cel mai mic din 2012 încoace.
Ori asta înseamnă că angajații care stăteau și tăiau frunze la câini pe 1500 de lei taie la fel de multe frunze și pe 3.000 de lei.