UAIC a organizat o dezbatere despre corelarea ofertei educaţionale cu cerințele de pe piaţa muncii

0
169

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) a organizat, în data de 24 noiembrie 2022, o dezbatere despre corelarea ofertei educaţionale cu cerinţele angajatorilor pe piaţa muncii, în contextul posibilităţii apariţiei învăţământului universitar dual.

Întâlnirea a fost organizată în cadrul proiectului instituţional CNFIS-FDI-2022-0553 – ACCESS 2.0 – „Dezvoltarea relaţiilor interinstituţionale şi a parteneriatelor cu mediul economico-social prin corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea şi orientarea în carieră”.

La eveniment au participat studenți, cadre didactice din cadrul Facultății de Economie şi Administrarea Afacerilor și reprezentanţi ai următoarelor organizații: Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, Antibiotice, AJOFM Iaşi, Organizația Femeilor Antreprenor – OFA UGIR, Romanian Business Leaders, BorgWarner, Conduent, SCC, Fundaţia „Alături de Voi”, Iulius Center, BDO România, Coaching Partners, Avisso, Ageo Events, Primăria Iaşi și Raiffeisen Bank.

Pe parcursul dezbaterii s-a discutat despre competenţele pe care studenţii şi le însuşesc în mediul universitar și despre necesitatea completării acestora prin transferul de cunoștințe de la angajatori.

Participanții au subliniat faptul că, deși notele studenților nu sunt întotdeauna criterii primare de selecție la angajare, acestea sunt relevante deoarece se reflectă în profesionalismul dovedit ulterior de angajaţi. De asemenea, angajatorii din regiunea de Nord-Este prezenți la eveniment consideră prioritară atragerea şi menţinerea resursei umane în organizaţii prin pachete salariale atractive.

Un aspect important abordat în cadrul întâlnirii a fost despre posibilitatea implementării învăţământului universitar dual la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Angajatorii au fost receptivi la implicarea în implementarea unor astfel de programe, precizând că, în prezent, cadrul legislativ nu este încă suficient de clar și de complet pentru agenţii economici.

De asemenea, a fost evidențiată nevoia susținerii financiare pentru studenţi şi angajatori, cei prezenți precizând faptul că bursele sau alte beneficii financiare i-ar motiva pe studenți să urmeze astfel de programe. Pe de altă parte, angajatorii ar putea beneficia de scutiri de taxe, impozite și deducerea sumelor investite în astfel de colaborări, pentru a fi stimulați să devină parteneri ai programelor.

Totodată, s-a subliniat și faptul că prin organizarea unor programe în sistem universitar dual, angajatorii ar putea beneficia de o bază de selecție mai diversificată.

Reprezentantul Ligii Studenților Economiști (LSE)  a susținut faptul că asociaţiile studenţeşti ar trebui să fie implicate în intermedierea facultate – angajator – student în învăţământul universitar dual.

Evenimentul a constituit un bun prilej de consolidare a relaţiei dintre mediul academic universitar şi mediul de afaceri, în vederea adaptării continue a ofertei academice la cerințele de pe piața muncii.

La finalul evenimentului, conducerea Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor și-a exprimat dorința de a consolida relația cu angajatorii prezenţi, ca parteneri pentru definirea viitoarelor programe de tip învățământ dual universitar de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.