TUIAȘI: investiție de 15 milioane lei la clădirea unei facultăți

1
161

Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” a lansat o licitație pentru reabilitarea imobilului care găzduiește Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului din Tudor Vladimirescu.

Proiectul are o valoare de 15 milioane lei (inclusiv TVA) și este finanțat cu fonduri europene.

Lucrările presupun termoizolarea anvelopei la corpul clădirii, precum și sistematizare verticală (trotuare, rampe, alei, spații verzi).

„Implementarea proiectului va genera așadar creșterea eficienței energetice a clădirii publice vizate, având impact atât asupra îmbunătățirii condițiilor de lucru/învățare ale cadrelor didactice si studenților, cât și asupra scăderii gazelor cu efect de seră”, se arată în caietul de sarcini.

Potrivit sursei citate, clădirea este alcătuită din 6 tronsoane, se încadrează în categoria clădirilor de învățământ, având destinația de unitate de învățământ.

„Construcția are o vechime de 46 de ani, fiind construită în anul 1970 și inaugurată în anul 1974. În urma investigațiilor pe teren a rezultat faptul că asupra structurii de rezistenta a clădirii nu au fost efectuate intervenții. Lucrările de reparații desfășurate de-a lungul timpului au vizat doar îmbunătățirea finisajelor și alte reparații de ordin curent”, se mai precizează în documentație.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.