Tudorel Toader anunţă o posibilă OUG pe legile justiţiei după dezbaterea din Parlamentul European

0
170

Guvernul ar putea da o ordonanţă de urgenţă pe legile justiţiei, pentru a le pune în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Anunţul a fost făcut de ministrul Tudorel Toader, după dezbaterile privind statul de drept din Parlamentul European, la care a participat alături de premierul Viorica Dăncilă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, într-un interviu pentru Digi24 că, în opinia sa, dezbaterea din Parlamentul European a fost constructivă deoarece prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, „a recunoscut că există o problemă cu protocoalele” cu SRI.

Pe de altă parte, Tudorel Toader spune că a văzut şi luări de poziţie care „nu sunt neapărat de bună credinţă”.

În acelaşi timp, ministrul Justiţiei a anunţat şi o ordonanţă de urgenţă pe legile justiţiei, pentru a include în acestea şi recomandări ale Comisiei de la Veneţia.

Tudorel Toader a vorbit despre preocupările Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei, în condiţiile în care ministrul va avea o întâlnire astăzi cu membri ai acestei comisii.

„Suntem aproape de finalul parcursului legislativ pe legile justiţiei, durează din 2015, ca să spună cei care de principiu sunt critici că nu au fost dezbateri în cei 3 ani. Eu nu-mi amintesc ca o lege să dureze 3 ani de zile să fie adoptată, şi nu a stat în sertar, ci dezbătută. Voi vorbi cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, să vedem în ce măsură sunt posibile anumite preluări din recomandările comisiei, anumite racordări ale normelor juridice la standarde europene. Sunt câteva soluţii pe care le am în vedere pentru o posibilă ordonanţă de urgenţă”, a declarat ministrul Justiţiei.

 

Sursa: Epoch Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.