Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a publicat pe site-ul instituţiei documentele cu privire la situaţia Penitenciarului Iaşi, între care se regăsesc o serie de procese verbale, informări şi liste de achiziţii necesare echilibrării supraaglomerării şi construirii unui spaţiu nou de detenţie.
Ministerul Justiţiei precizează că pavilionul de deţinere Corp A, din cadrul Penitenciarului Iaşi, a fost supus expertizării tehnice pe parcursul anului 2008 si apoi în 2016, ambele expertize încadrând clădirea în clasa de risc seismic II.
Încă din anul 2017, Penitenciarul Iaşi a intrat în procesul de elaborare a documentaţiilor tehnice (etapele de iniţiere şi aprobare a notei conceptuale şi temei de proiectare) necesare demarării investiţiilor care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi a celor de muncă.
Consultă AICI toate documentele


