Transportul metropolitan IAȘI este funcțional! Vezi care sunt traseele și tarifele

0
855
Dezvoltarea transportului public ieșean a intrat într-o nouă etapă importantă, începând din 1 ianuarie 2023. Acest pas este posibil datorită deciziei comune luate la nivelul Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI) și al celor zece unități administrativ-teritoriale (UAT) din zona metropolitană – Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Tomești, Țuțora, Valea Lupului.
Astfel, cetățenii din aceste comune vor putea să folosească serviciile oferite de Compania de Transport Public Iași, în condiții moderne și la standarde europene, potrivit normelor adoptate de către părțile implicate în proiect.

Care sunt traseele metropolitane?

Noile trasee pe care va opera CTP Iași, începând din 1 ianuarie 2023, sunt următoarele:

101 Târgu-Cucu – Șos. Moara de Vânt – Complex Roua – Dorobanț

• 102 Târgu-Cucu – Șos. Moara de Vânt – Complex Roua – Primăria Aroneanu

• 104 Primăria Aroneanu – Rediu Aldei

• 202 Casa Sindicatelor – Păun

• 401 Tătărași Sud – Rond Dancu – Primăria Holboca – Rusenii Vechi – Rusenii Noi

• 501 Podu Roș – Sun City – Miroslava – Vorovești

• 503 Tehnopolis – Valea Adâncă – 5 Drumuri – Primăria Miroslava

• 601 Târgu-Cucu – Șos. Sărărie – Cârlig – Vânători – Popricani

• 701 Rond Copou – Breazu – Horlești

• 702 Rond Copou – Breazu – Rediu – Păcurari

• 801 Rond Țuțora – Tomești – Goruni

• 803 Rond Țuțora – Tomești – Țuțora – Oprișeni

De precizat, itinerariile următoarelor trasee rămân neschimbate:

• 23 Podu Roş – Tudor Neculai – Complex Sun City – Primăria Miroslava

• 27 Tătăraşi Nord – Baza 3 – Poitiers – Blocuri Ciurea

• 29 Podu Roş – Baza 3 – Tomeşti

• 41 Piaţa Independenţei – Podu Roş – Blocuri Ciurea

• 44 Dacia – Mircea cel Bătrân – Frumoasa – Blocuri Ciurea

Mai multe informații privind stațiile și programul fiecărei curse în parte pot fi consultate pe site-ul AMTPI, la https://www.amtpi.ro/trasee/.

Întrucât proiectul se află în faza incipentă de implementare, noile stații sunt în curs de amenajare de către primăriile localităților din zona metropolitană, iar automatele de bilete vor fi amplasate, prin intermediul CTP Iași, în zeci de puncte de pe traseele operate.

Care sunt tarifele?

Tipul și prețurile titlurilor de călătorie sunt:

bilet 1 călătorie, valabil 120 de minute* doar pe raza UAT-urilor, până la punctul de debarcare din municipiul Iași: 5 lei

• bilet 1 călătorie, valabil 180 de minute* pe raza UAT-urilor și a municipiului Iași: 7 lei

• bilet 2 călătorii, fiecare dintre ele valabile 180 de minute* pe raza UAT-urilor și a municipiului Iași: 12 lei

• abonament unic, valabil 30 de zile doar pe raza UAT-urilor până la punctul de debarcare din municipiul Iași: 200 lei

• abonament unic, valabil 30 de zile pe raza UAT-urilor și a municipiului Iași: 300 lei

• abonament unic, valabil 6 luni doar pe raza UAT-urilor până la punctul de debarcare din municipiul Iași: 1.000 lei

• abonament unic, valabil 6 luni pe raza UAT-urilor și a municipiului Iași: 1.500 lei

• abonament unic, valabil 12 luni pe raza UAT-urilor și a municipiului Iași: 2.400 lei

• abonament unic cu tarif redus 50% pentru studenți**, valabil 30 de zile pe raza UAT-urilor și a municipiului Iași: 100 lei

• abonament unic gratuit pentru elevi***

*biletele sunt valabile 120, respectiv 180 de minute de la momentul validării acestora în mijlocul de transport ori a eliberării chitanțelor de la POS-uri;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.