Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că CCR a adoptat „o decizie de rară ticăloşie”, iar, „practic, de azi, procurorii marilor parchete sunt subordonaţi guvernului politic”.
„Dragnea şi Tăriceanu au reuşit implementarea visului USL: «NU AVEM PUTEREA, PÂNĂ NU AVEM JUSTIŢIA». Curtea Constituţională a adoptat, în conflictul Kovesi – Tudorel Toader, o decizie de rară ticăloşie.
Practic, de azi, procurorii marilor parchete sunt subordonaţi guvernului politic, prin Ministrul Justiţiei”, scrie Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook, potrivit News.ro.
El susţine că CCR a întors justiţia la nivelul anilor 2004, când „deciziile cu privire la soarta dosarelor penale se luau în sediul PSD, de doamna Stănoiu, alături de Adrian Năstase, Victor Viorel Ponta, Mike Şpagă, Marian Oprişan şi mulţi alţi politicieni socialişti”.
Traian Băsescu acuză Curtea Constituţională că a anulat 14 ani de progres în procesul de consolidare a independenţei Justiţiei.
„Eu nu susţin că, în independenţa ei, Justiţia nu a făcut abuzuri, nu a hărţuit şi condamnat oameni nevinovaţi, dar acestea trebuie corectate prin legi, prin implementarea deciziilor CCR şi a directivelor UE în legislaţie sau prin acţiuni ale CSM şi ale Inspecţiei Judiciare, dar în niciun caz prin punerea parchetelor sub control politic”, mai afirmă Băsescu.
Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Sursa: Știrile Pro TV