Un copil în vârstă de nouă ani din comuna suceveană Șcheia, a fost găsit înecat în piscina din curtea locuinței. Acesta se juca în apă împreună cu fratele său.
Marți după-amiază, minorul a intrat în piscina respectivă împreună cu fratele său, în vârstă de 11 ani. Părinții celor doi copii se aflau în locuință și la un moment dat mama acestora a observat că fiul mai mic se află în apă, nemișcat. Aceasta a venit într-un suflet la piscină și l-a scos pe băiat, după care a sunat la 112, solicitând intervenția unei ambulanțe, scrie realitateadesuceava.net.
La fața locului a ajuns un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare timp de o oră. Din nefericire, copilul nu a mai putut fi salvat, fiind constatat decesul.