Tradiționala bătaie cu bâte de la Ruginoasa n-a mai avut loc: Vălenii și Delenii s-au îmbrâncit cu jandarmii

0
214

Tradiţionala luptă cu bâte de la Ruginoasa, organizată între cetele de Deleni şi Văleni, a luat anul acesta o altă turnură. Mascaţii din vale s-au îmbrâncit cu forţele de ordine.

 

Conform tradiţiei zonei, în ultima zi din an, tinerii din localitate îşi dispută supremaţia, însă dintr-un obicei străvechi s-a transformat în confruntări violente.

Cetele erau pregătite de cu zori pentru o bătaie sănătoasă, doar că jandarmii s-au poziţionat între războinici cu misiunea clară să folosească forţa dacă este nevoie.

Şi anul acesta, mascaţilor de la Ruginoasa li s-a interzis să apară în sat cu tradiţionalele ciomege.

Cum poliţiştii şi jandarmii i-au descurajat pe localnici, aceştia au renunţat la confruntare şi s-au retras spre primărie, spre dezamăgirea privitorilor, scrie Pro TV.

Colonel Ion Sandu, Jandarmeria Bacău: „Acest obicei să continue, dar adaptat vremurilor anului 2017, la 10 ani de la intrarea în Uniunea Europeană.”

O mobilizare masivă a forţelor de ordine a fost necesară la Ruginoasa după ce în trecut câţiva tineri au fost răniţi grav. Anul acesta, au ajuns la Rugionasa peste 250 de jandarmi şi poliţişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.