Tradiții și superstiții de Sfânta PARASCHEVA, sărbătorită pe 14 octombrie

0
252

Pe 14 octombrie, creștin-ortodocșii o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva. Sărbătoarea religioasă este un reper important și în calendarul popular, nu doar în cel bisericesc. De ea sunt legate câteva obiceiuri și superstiții.

Preacuvioasa este ocrotitoarea Moldovei şi a femeilor însărcinate, ca şi a celor care nu pot avea copii. De-a lungul vremii, multe femei care nu puteau deveni mame şi-au îndeplinit dorinţa rugându-se la racla cu moaştele făcătoare de minuni ale Sfintei Parascheva.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, pusă la loc de cinste în calendarul creștin-ortodox, este, în lumea satului pastoral. Momentul la care are loc „îngroparea verii”.

Acum se încheie Vara lui Mioi – perioada de 15 zile mai calde, din mijlocul toamnei, numită și Năpustitul Berbecilor/Areţilor, Sân-Mihai sau Nunta Oilor, în care ciobanii lasă liberi berbecii să intre în turmele de oi pentru reproducere.

Coborârea oilor în zonele de iernat

Potrivit Agenției Naționale a Zonei Montane, această zi de 14 octombrie marchează și începutul pregătirii turmelor pentru iernat, dar și deschiderea unor târguri unde se valorifică produsele pastorale.

Angajarea ciobanilor pentru noul sezon pastoral

În dimineața zilei de Sfânta Parascheva, ciobanii caută să vadă cum s-au culcat oile: dacă stau grămadă, iarna va fi grea, iar dacă stau împrăștiate, va fi ușoară, după cum consemna etnologul Adrian Fochi.

La sate, se fac focuri în curte, pentru a alunga spiritele rele. În această zi, ciobanii nu cioplesc nimic, să nu le iasă mieii tărcați. Turmele de oi se pregătesc pentru iernat, se împlinește sorocul ciobanilor, văcarilor și pândarilor și se fac angajări noi pentru anul care urmează”, se arată în calendarul Datinilor, tradiții și obiceiuri populare româneşti din luna octombrie publicat de Agenția Națională a Zonei Montane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.