Sânzienele sau Drăgaica sunt sărbătorite în fiecare an, pe data de 24 iunie, atunci când în calendarul ortodox este marcată și Nașterea Sf.
De Sânziene, credincioșii sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar sărbătoarea mai este denumită popular și Drăgaica.
Sânzienele sunt considerate zâne bune, dar, ar trebui să fim foarte atenți, deoarece ele pot deveni și forțe dăunătoare, ajungând chiar să îi lovească pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin vijelii și grindină, lăsând astfel câmpul fără rod și florile fără leac.
Tradiții de Sânziene 2022
Despre Sânziene se spune că intensifică parfumul florilor, măresc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. În plus, apără copiii de boli, cresc bobul grâului, sporesc rodul pământului, alungă grindina. Tot ele înmulțesc păsările cerului, aduc femeilor prunci frumoși, iar fetelor mari, ursitul.
Sânzienele sau Drăgaica marchează mijlocul verii și e considerată și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul.
În unele zone din țară fetele își fac coronițe din Sânziene, pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.