Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, în şedinţa Biroului Politic Teritorial (BPT) al ALDE Sector 2 de joi seară, condusă de preşedintele filialei, deputatul Anton Anton, a fost anunţată oficial înscrierea a peste 50 de membri ai PNL Sector 2.
ALDE sector 2 precizează că, pe lângă foştii membri ai PNL, s-au alăturat filialei şi decanul Facultăţii de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, conf. univ. dr. ing. Alexandru – Nicolae Dimache, precum şi interpretele de muzică populară Liliana şi Violeta Geapana.
„Mă bucur că au ales să se alăture echipei noastre atât de mulţi noi membri. Îmi doresc ca Alianţa Liberalilor şi Democraţilor să devină cel mai important partid de centru-dreapta din România, iar ALDE Sector 2 să fie veriga forte din Bucureşti a partidului. Avem un drum lung de parcurs, însă prin multă muncă şi consecvenţă, vom obţine rezultatele care să menţină partidul pe trendul ascendent al sondajelor de opinie, care arată că ALDE se bucură din ce în ce mai mult de încrederea românilor”, a declarat Robert Hristea, secretarul coordonator al ALDE Sector 2, conform sursei citate.
(Sursa: Știrile Pro TV)