Polițiștii din Miroslava au identificat un bărbat, de 49 de ani, din comuna Țibănești, bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.
Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 7 august a.c., acesta, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi condus un tractor, pe raza comunei Țibănești și ar fi acroșat un autoturism parcat.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de mult peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, bărbatul este cercetat în alte 2 dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași, urmând ca la data de 10 august a.c. să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale.