Tot ce trebuie să știi despre filtrele de combustibil ale autoturismului tău

0
311

Îmbunătățirea duratei de viață a autoturismului pe care îl conducem este o prioritate pentru cei mai mulți dintre șoferi. În timp ce mulți dintre aceștia se orientează către menținerea unui aspect impecabil în ceea ce privește exteriorul, specialiștii atrag atenția cu privire la importanța componentelor interne ale autoturismului nostru. Printre acestea, se numără și filtrul de combustibil, care îndeplinește un rol extrem de important în buna funcționare a mașinii. Descoperă în rândurile următoare toate informațiile necesare pe care fiecare șofer de autovehicule ar trebui să le cunoască despre filtrul de combustibil!

Ilustrarea filtrelor de combustibil preluate de www.rexbo.ro

Ce este un filtru de combustibil?

Din punct de vedere tehnic, filtrul de combustibil este o parte componentă a sistemului de alimentare a mașinii, extrem de importantă. Rolul acesteia este de a preveni murdăria, rugina, elementele contaminante sau praful de a intra în contact cu motorul mașinii. În cazul în care aceste aspecte reușesc să își facă loc în sistemul autoturismului, există posibilitatea ca și motorul mașinii să fie blocat.

În vederea soluționării unei probleme care poate fi ușor evitată, mecanicii auto recomandă tuturor șoferilor să își schimbe periodic filtrele de combustibil. Spre deosebire de orice altă operațiune care implică mașina, înlocuirea filtrului de combustibil se realizează simplu și fără efort, fără a face vreo programare la service-ul auto.

Cum îți dai seama că filtrul de combustibil este defect?

Nu este un secret faptul că autoturismul este o enigmă pentru un procent mare dintre șoferi. Tocmai de aceea, identificarea unui filtru de combustibil defect te poate ajuta să salvezi mașina de la apariția altor probleme foarte serioase. Încă de la primul simptom, este indicat să găsești care sunt cele mai bune filtre de combustibil cu care să îl înlocuiești pe cel afectat. Printre cele mai des întâlnite semne, se numără:

  • Mașina nu pornește la fel de ușor ca de obicei – dacă ai parte de un filtru de combustibil defect, la pornirea mașinii vei identifica o eroare. Aceasta se va resimți și în timpul accelerării, întrucât mașina își pierde din putere și se poate întâmpla ca accelerația să nu funcționeze deloc. Astfel, șansele ca motorul să se oprească inopinat cresc simțitor. Pentru a te asigura că problema nu este datorată rezervorul de combustibil, verifică nivelul acestuia și, în cazul în care este plin, este indicat să te orientezi către înlocuirea unui filtru de combustibil;
  • Există un martor de motor aprins în tabloul de bord – în special mașinile noi vin echipate cu foarte mulți senzori. Printre aceștia, se numără și un martor prin care îți poți da seama că ceva nu este în regulă cu mașina ta. Dacă filtrul de combustibil al autoturismului tău este foarte uzat, este de așteptat ca presiunea carburantului să scadă. De aceea, senzorul de presiune al combustibilului se va activa, conducând la aprinderea martorului motor.

Cum poți curăța un filtru de combustibil de unul singur

Pentru a te asigura că mașina ta este funcțională și capabilă să fie alături de tine pe o perioadă lungă de timp, este recomandat să cureți, cu regularitate, filtrele de carburant. Chiar dacă nu ai mai făcut acest lucru până acum, vei putea obține rezultatul așteptat urmând următorii pași:

  • Îndepărtează filtrul de combustibil – de îndată ce ai depistat filtrul de combustibil, vei putea să-l îndepărtezi foarte ușor. De obicei, acesta este localizat sub capotă, însă există și situații în care îl vei descoperi sunt mașină sau va fi poziționat lângă rezervorul de combustibil. Pentru a curăța filtrul, ai nevoie de apă sau alcool pe care îl vei turna în ieșirea filtrului;
  • Instalează filtrul de combustibil – imediat ce filtrul de combustibil s-a curățat de mizerii și de orice alte impurități, este momentul să îl reinstalezi. Pentru asta, va trebui să poziționezi înapoi cele două țevi, urmând să pornești mașina. Doar așa filtrul va putea ajunge la carburant. Nu uita ca filtrul să fie uscat în întregime, precum și să nu prezinte urme de apă, săpun sau de orice alte substanțe.

Cum poți schimba filtrul de carburant al mașinii la tine acasă

Spre deosebire de multe alte elemente componente ale mașinii, filtrul de carburant al autoturismului tău poate fi schimbat acasă la tine, în lipsa unui mecanic auto. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să descoperi cutia de siguranțe a mașinii, folosind cartea service a acesteia. Ulterior, vei avea nevoie să găsești siguranța pentru pompa de carburant din locație. Imediat ce te-ai asigurat că mașina nu este băgat în viteză, îndepărtează siguranța. În continuare, siguranța poate fi remontată, cu condiția ca bornele bateriei să fie ulterior deconectate.

Îmbunătățește durata de viață a mașinii tale, cunoscând care sunt necesitățile sale și cele mai importante elemente pe care trebuie să le în considerare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.