Tomograf în coerență optică la Spitalul de Boli Infecțioase Galați

0
249

Spitalul de Boli Infecțioase Galați este singura unitate medicală din țară unde cancerul de piele, bolile inflamatorii, imunologice și degenerative se pot depista cu ajutorul unui tomograf în coerență optică. Echipamentul folosește o tehnică medicală din domeniul oftalmologiei, adaptată pentru depistarea celulelor canceroase de către medicii dermatologi printr-o procedură non-invazivă.

“Continuăm să aducem aparatură medicală modernă și la Spitalul de Boli Infecțioase, astfel încât să creăm condiții mai bune atât pentru medici, cât și pentru pacienți.

Acest nou tomograf de la Spitalul de Boli Infecțioase este un echipament medical de ultimă generație pe care îl au în dotare puține centre din Europa. Folosește un procedeu medical nou în domeniul dermatologiei, prin care se poate depista cancerul de piele în stadiu incipient cu ajutorul luminii, fără a mai fi nevoie de intervenții chirurgicale pentru a determina prezența celulelor canceroase la nivelul epidermei. De asemenea, cu acest echipament medical ultraperformant se poate monitoriza și eficiența tratamentului.

Din păcate, în România a crescut în ultimii ani incidența cancerului de piele, iar medicii specialiști spun că în continuare acest tip de cancer este subdiagnosticat sau diagnosticat tardiv.

Odată cu acest nou aparat medical, Spitalul de Boli Infecțioase, acolo unde a fost înființat recent și un centru de excelență în domeniul dermatologiei, are în dotare două echipamente medicale de ultimă generație pentru depistarea și monitorizarea cancerului de piele, care vor fi folosite simultan de către echipa coordonată de medicii Alin Laurențiu Tatu și Florin Bujoreanu”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea acestui aparat medical ultraperformant este de 743.155 de lei, fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Galați în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.