Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit 3.980 ţigarete de provenienţă R. Moldova, ascunse în bordul, banchetele și haionul portbagajului unui autoturism.
În ziua de 21 iunie a.c, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român I.N., în vârstă de 48 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România.

În baza unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă în bord, banchete și haionul portbagajului autoturismului pe care îl conducea, cantitatea de totală de 3.980 ţigarete, de proveniență R.Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare de 935 lei și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5000 lei.


