Ministrul demisionar al Educaţiei, Valentin Popa, a anunţat, cu prilejul deschiderii anului universitar la Iaşi, modificarea procedurilor de susţinere a tezei de doctorat.
El a declarat că niciun student doctorand nu va putea susţine o teză dacă nu a publicat un număr minim de lucrări ştiinţifice, reglementare care reprezintă o premieră în România.
„Recent am semnat un ordin de ministru prin care este aprobat setul de standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor. Reglementarea reprezintă o altă premieră în România, oferind un sistem standardizat de asigurare a calităţii în privinţa acordării titlului de doctor. Începând cu această generaţie de doctoranzi care intră astăzi pe băncile universităţilor, nu se vor mai putea susţine public teze de doctorat decât dacă doctorandul a publicat un număr minim de lucrări ştiinţifice în care sunt incluse rezultatele cercetării sale doctorale”, a afirmat Popa, scrie agerpres.ro.
Totodată, acesta a anunţat că, în premieră, începând din acest an universitar, în toate universităţile din România vor fi predate cursuri de etică şi deontologie profesională la masterat şi doctorat.
În acelaşi timp, ministrul Educaţiei a anunţat că „masteratul didactic a devenit operaţional, absolvenţii acestuia având posibilitatea de a ocupa posturi didactice în învăţământul preuniversitar de orice nivel”.
„Totodată, ca un element de noutate, am făcut posibilă avansarea în carieră a personalului didactic din învăţământul superior prin examen de promovare, fără însă a face rabat de la calitate, deoarece trebuie îndeplinite aceleaşi standarde minimale ca şi în cazul concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice. A fost simplificată şi clarificată legislaţia privind evaluarea şcolilor doctorale şi este pregătită pentru semnare metodologia de evaluare. (…) Totodată, a fost creat cadrul legal pentru finanţarea de la bugetul de stat a unităţilor de învăţământ preuniversitar înfiinţate pe lângă universităţi”, a mai spus Popa.