Asociaţia Formare Studia a implementat, în perioada august – octombrie 2021, proiectul social TERAPII ALTERNATIVE PENTRU ELEVI, finanţat de la Consiliul Judeţean Iaşi, beneficiarii proiectului fiind elevii Liceului Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași.
Scopul proiectului este de a creşte calitatea vieţii a 40 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6-18 ani, cu dizabilităţi asociate/severe şcolarizaţi în diverse forme (cu frecvenţă redusă la şcoală, la domiciliu, intervenţie personalizată în cadrul şcolii, etc.).
Elevii au fost recrutaţi de la Liceul Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” și astfel, în perioada septembrie-octombrie 2021, un număr de 40 de copii ai școlii au beneficiat de ședinte de hipoterapie şi de activităţi de consiliere în aer liber, la Centrul de Hipoterapie și Echitație Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Bîrnova, jud. Iași.
Activităţile cu animale în spații prietenoase, în natură, susțină exprimarea liberă a copiilor și tinerilor, îi stimulează senzorial, ajută la îmbunățățirea calității vieții, fac parte din setul de deprinderi de viață sănătoasă care trebuie să le aibă pe tot parcursul vieții.
Elevii au declarat că „A fost super minunat”, că „iubesc caii pentru că sunt animale foarte blânde!”, că „erau dornici să meargă de fiecare dată, chiar dacă uneori vremea nu era foarte prietenoasă”. Aceeași reacție au observat-o și cadrele didactice: „Elevii mei au fost pentru prima oară implicați în acest tip de experiență și au fost impresionați în mod plăcut de animale, unii dintre ei și-au învins cu ușurință temerile, iar întreaga experiență i-a influențat în mod pozitiv.”
Joi, 21 octombrie 2021, la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” va avea loc Conferința de închidere a proiectului TERAPII ALTERNATIVE PENTRU ELEVI. Evenimentul va include o prezentare a rezultatelor activităţii, oferind totodată posibilitatea de a împărtăși experiențele pozitive și de a afla, de la cadrele didactice ale liceului, care a fost impactul participării elevilor la activităţile proiectului.