Incepand cu 1 ianuarie 2020, operatorii de telefonie mobila care activeaza pe piata din Romania vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenti/minut, in scadere cu 10% fata de 0,84 eurocenti/minut, cat este in prezent.
Aceasta masura de reglementare a fost deja consultata cu industria din Romania si a primit acum si avizul Comisiei Europene.
Stabilirea tarifului la 0,76 eurocenti/minut este o masura tranzitorie, pana la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizata a avea loc pana la finalul anului 2020.
Tariful maxim pentru terminarea apelurilor mobile
Noul tarif va fi perceput de catre toti operatorii de telefonie mobila desemnati cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in propriile retele publice de telefonie: Lycamobile S.R.L., Orange Romania S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A. si Telekom Romanian Mobile Communications S.A.
Tariful de 0,76 eurocenti/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite in statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate in vigoare la data de 20 decembrie 2018, pana cel tarziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile unice la nivelul Uniunii Europene.
Aplicarea tarifului de terminare
Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile nationale, pentru apelurile initiate din Spatiul Economic European (SEE), dar si pentru apelurile initiate din afara SEE, daca acordurile internationale in vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.